Distributia aerului in Europa pe parcursul zilei de Joi, 26 MartieSURSA: Windy

Rezumat:

Săptămâna ce urmează va aduce temperaturi ridicate până Vineri. Maximele vor ajunge la valori de 17 grade Celsius, urmând ca de Vineri acestea să înceapă să scadă pe măsură ce un ciclon mediteranean va sosi în țara noastră. În spatele acestuia se află o masă de aer rece, dinspre Groenlanda. Precipitațiile vor fi excedentare în săptămâna ce urmează, însă distribuția acestora nu va fi tocmai una uniformă.

Centri de presiune:

Săptămâna va debuta slab din acest punct de vedere. Anticiclonii vor domina peisajul, însă intensitatea acestora nu va fi una foarte ridicată. Începând de Miercuri, presiunea ridicată se va extinde în vestul continentului, urmând să vedem formarea unui brâu de presiune între un anticiclon mobil, din zona Azorelor și anticiclonul groenlandez. Astfel, regimul anticiclonic se va extinde spre nord, urmând să transporte aer rece din zona polară spre continentul european.

Centri de presiune estimați pentru Joi, 26 Martie
SURSA: Windy

Masa de aer rece va ajunge în zona Mediteranei, urmând să vedem formarea unui ciclon mediteranean care va sosi în țara noastră începând de Vineri.

Temperaturi:

Valorile vor începe să crească chiar de Luni, cu excepția regiunilor din sud unde vremea va fi înnorată și va mai ploua. În sudul Moldovei, valorile vor urca spre 15 grade Celsius și la fel și în Câmpia de Vest (imaginea 3)

 

Temperaturi estimate pentru Luni, 23 Martie
SURSA: Windy

De Marți, vremea va deveni frumoasă în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor crește (imaginea 4).

Temperaturi estimate pentru Marți, 24 Martie 2026
SURSA: Windy

Zilele de Miercuri și Joi vor aduce noi creșteri ale temperaturilor, care vor ajunge la valori de 17 grade Celsius (imaginea 5)

Temperaturi estimate pentru Joi, 26 Martie 2026
SURSA: Windy

Începând de Vineri dimineață, un ciclon mediteranean va sosi în zona țării noastre. Temperaturile vor scădea, ajungând la valori scăzute. În vestul țării, valorile estimate vor ajunge la 7 grade Celsius, după o zi de Joi cu 18-19 grade.

Temperaturi estimate pentru Vineri
SURSA: Windy

Sfârșitul de săptămână va aduce o vreme rece, cu valori sub media perioadei. Trecerea ciclonului va fi una destul de lentă, urmând să părăsească țara noastră abia de Duminică. Din acest motiv, valorile de temperatură ar trebui să treacă cu greu de 7-9 grade Celsius la orele prânzului. Vom mai discuta pe parcursul săptămânii despre acest fenomen, întrucât există și un risc de îngheț la sol, dar acesta va depinde în funcție de așezarea sistemelor noroase și dacă cerul va fi degajat de nori pe timpul nopții. În acest moment, modelul european estimează o astfel de situație doar pentru Sâmbătă dimineață, în Vest, însă probabil că vor exista schimbări.

Precipitații:

Săptămâna va aduce precipitații peste media perioadei. Ploile slabe vor continua în sud și pe parcursul zilei de Luni, urmând apoi să ia o pauză până la sosirea ciclonului mediteranean, de Vineri. Acesta va aduce un episod normal de precipitații. Ciclonii mediteraneeni sunt normali pentru țara noastră în toate perioadele anului, iar acesta nu va fi diferit. Cu toate că modelările lucrează intens pentru a estima cantitățile de precipitații, încă nu putem spune cu certitudine că au ajuns la soluție finală.

În acest moment, rezultatele acestora indică un episod de ploi dinspre Mediterana care va influența mai mult jumătatea nordică și mai ales Depresiunea Transilvaniei, unde cantitățile de apă vor fi puțin mai mari, putând să ajungă până la 35 de litri/mp. Acestea vor fi în contrast față de cele din sud, unde modelul estimează 5-10 litri pe mp.

Cantități de precipitații estimate pentru săptămâna 23-29 Martie 2026
SURSA: Windy

Risc de ninsori la final de săptămână :

Trecerea lentă a ciclonului și transporturile viguroase de aer rece vor aduce o zi de Sâmbătă rece. Pentru aceeași zi de Sâmbătă, modelul estimează și riscul de îngheț de dimineață, în vreme ce seara estimează că ar fi și ceva șanse de lapoviță în jumătatea de nord a Depresiunii Transilvaniei. Astfel, harta arată ceva șanse pentru depunerea unui strat sporadic de 1-2 centimetri de zăpadă, strat care se va topi în dimineața zilei de Duminică.

La munte, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, în special la altitudini mari, urmând ca în ziua de Sâmbătă acestea să se extindă în majoritatea masivelor.

Vom reveni cu detalii! Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *