Acest articol poate fi citit doar pe website-ul nostru
REZUMAT:
Vremea va continua să se mențină călduță, dar cu temperaturi în scădere. Diminețile zilelor de Vineri, 20 Martie 2026 și Sâmbătă, 21 Martie 2026 vor aduce temperaturi aproape de pragul înghețului, iar la finalul acestei săptămâni va ploua. Cantitățile de precipitații vor fi slabe.
Centri de presiune:
Anticiclonii vor reveni la organizarea pe care au avut-o la începutul lunii Martie : cea de centură. Vor continua în acest mod să domine latitudinile medii, urmând să aducă o vreme caldă și secetoasă, care ar trebui să lase locul unei pătrunderi polare spre finalul lunii Martie. Această formă este una normală, însă latitudinea nu este. Poziția pe latitudine este influențată de intensitatea vortexului troposferic, care în acest moment este la limita scindării, pe fondul apropierii încălzirii stratosferice finale.

Temperaturi:
Sub influența anticiclonilor, țara noastră se va regăsi sub influența mai multor transporturi de aer dinspre latitudini temperate. Acesta va aduce maxime moderate pe parcursul zilei de Joi, când valorile nu ar trebui să treacă de 10 grade în regiunile sud-estice și de 12-13 grade Celsius în Câmpia de Vest.

Acestea vor mai crește pe parcursul zilei de Vineri, urmând ca Sâmbătă să avem temperaturi apropiate atât în vest, cât și în sud-est:

Duminică va aduce din nou o moderare a valorilor, pe fondul sosirii unor sisteme noroase asociate unui ciclon mediteranean care va ajunge în zona Mării Negre.

Precipitații:
Acesta va aduce o serie de ploi în Moldova, Muntenia și Dobrogea și puțină zăpadă în zonele montane.

Cantitățile de apă sunt încă dezbătute de modelări. Cel german este cel mai optimist și îi putem vedea estimarea în imaginea de mai jos. Cel european este cel mai pesimist, iar estimarea sa am atașat-o sub formă de imagine medalion și la fel și pentru cel american, aflat la mijloc.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!
